AcasăFranţaScandal la Nisa după ce Alize Cornet a primit bani de la...

Scandal la Nisa după ce Alize Cornet a primit bani de la primărie – Cum se apără sportiva

-

Primăria oraşului Nisa a decis să acorde o subvenţie pentru 28 de sportivi locali de înalt nivel. Printre ei se numără şi jucătoarea de tenis Alize Cornet, care va primi 25.000 de euro.
Această decizie a fost criticată de consilierii din opoziţie, care consideră că unii dintre beneficiari trăiesc foarte bine şi nu au nevoie de aceşti bani.
„Este normal ca sportivi de înalt nivel, ale căror resurse financiare le permit cu greu să trăiască din performanţele lor, să fie sprijiniţi de comunitate. Cu toate acestea, punem la îndoială faptul de a da 20 sau 30.000 de euro milionarilor. Este cam indecent în aceste zile”, a subliniat un ales.
„Să vă fie ruşine! Îmi faceţi greaţă! Îndrăzniţi să spuneţi că sunt milionari!”, a răspuns Christian Estrosi, primarul oraşului Nisa, fost campion al Franţei la motociclism în anii 1970, care a evidenţiat sacrificiile făcute de sportivi şi oportunitatea ca Nisa să-şi facă strălucitor blazonul la un cost mai mic decât al unui spot publicitar.

 

mai mult la    /sport.hotnews.ro/

Lasă un răspuns

Must Read

50 Tips and Insights About Productivity, Happiness, and Life

0
The model is talking about booking her latest gig, modeling WordPress underwear in the brand latest Perfectly Fit campaign, which was shot by Lachian...